agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 13961 .



[„O eră nouă?“]
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mihai_Eminescu ]

2005-10-15  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Constantin Enianu





A aștepta să culegi altceva dintr-un pămînt decît ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Ni se vorbește de o eră nouă, ni se vorbește mai cu samă de o epocă a neatîrnării depline ca rezultat al politicei exterioare, de disparițiunea vechilor deosebiri de clasă, de dezrobirea țăranului ș. a. ca rezultat al politicei dinlăuntru, și aceste mari schimbări se susține că s-ar fi făcut în adevăr, că s-ar fi împlîntat oarecum aceste rădăcini în pămîntul dreptului public român, că trăim într-o eră liberală. Noi aflăm din contra că, orice săpătură am face, dăm de aceleași rădăcini vechi cari formau corupțiunea în trecut și că, asemenea cuvintelor din dicționarul nostru modern, multe nume s-au schimbat, esența însă a rămas aceeași.
Se știe de ex. că în trecut, deci în veacul al optsprezecelea și într-o parte a veacului al șaptesprezecelea, arareori înainte, domnia, adică stăpînirea Þării Românești, se cumpăra prin peșcheșuri plătite turcilor sau prin augmentarea tributului. Astăzi stăpînirea constituțională nu mai e în chestie, dar cea reală este reprezintată prin ministeriu. Astăzi nu se mai dau peșchșuri se va zice; nu mai plătim tribut. Ce puțin cunoscător de esența lucrurilor ar fi cel ce ar susține-o asta ! Dar ce era peșcheșul pe lîngă răscumpărare, dar ce era tributul pe lîngă enorma anuitate plătită pentru concesia Stroussberg ? Tributul se plătește și azi; el e cu mult mai oneros decît în trecut, numai se plătește unei puteri mult mai mari decum era turcul.
Cît despre starea dinlăuntru, toată lumea știe că organizarea actuală a muncii agricole e o formă mult mai oneroasă și mai vexatoare a clăcii vechi, mai ales în Moldova, dar și în mare parte a Þării Romînești. Cu toată egalitatea, biciul subprefectului joacă și azi pe spetele țăranului ca-n vremea Regulamentului.
Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbracă viața publică și orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este același ca și în trecut. A-l boteza din nou pe om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri. Singura schimbare, nu de esență, o aflăm numai în înmulțirea oligarhiilor și in înrăutățirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituția a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică și mai mare. Pentru acești oameni există statul român. Ei îl stăpînesc și-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătățirea existenței lui morale ori materiale nu e nici vorba. Casa țăranului e durată astăzi ca acum 500 de ani, plugul lui e același ca sub Mircea Vodă, pe cînd plugăria era o ocupație secundară și păstoria cea dentîi. Iar deosebirile, cîte sînt, sînt toate în rău. Pe lîngă sărăcie se adaogă o degenerare din ce în ce mai simțită a rasei și mînă-n mînă cu aceasta merge creșterea imoralității și scăderea nașterilor.
Revoluția socială inaugurată la 1848 s-a petrecut înlăuntrul și în folosul claselor dirigente ale societății noastre americane. Nu emanciparea poporului se cerea de către patrioți, ci egalitatea lui Carada și Cariagdi cu boierii mari ai țării; nu condiții de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenușerului de visterie de-a ajunge ministru. La o rganizare sănătoasă a nației n-a gîndit nimenea și, cînd vedem cu ce elemente avem a face, putem zice că nici nu se va gîndi nimenea.

16 aprilie 1881

(Chișinău, Cartea moldovenească, 1990)










































.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!